Limba sârbocroată.html
 
| ca | de | en | es | fr | it | nl | no | pl | pt | ru | ro | fi | sv | tr | vo |


 

sârbocroată / croatosârbă (srpskohrvatski / cрпскохрватски / hrvatskosrpski / хрватскоcрпски) †
A creat prin: {{{creator}}} în {{{an}}}
Scop: {{{scop}}}
Vorbită în: Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Muntenegru, Serbia şi altele
Regiuni:Vorbită în: Balcani
Perioadă existenţiei: {{{perioadă}}}
Număr de vorbitori: 17 milioane (în variante locale: bosniaca, croata, muntenegreana şi sârba)
Loc: aproximativ 50
Sistem de scriere: latin şi chirilic
Tipologie: diversă, normal SVO
Clasificare:

limbi indo-europene
  balto–slave
   slave
    slave de sud
     slave de sud occidentale
      limba sârbocroată
       
        
         
          
           
            
             
              
               
Statut oficial
Oficială în:
Reglementată de: nici una reglamentare oficială
Coduri de limbă
ISO 639–1 sh
ISO 639-2 {{{iso2}}}
ISO 639-3 {{{iso3}}}
SIL hbs  en
SIL {{{sil2}}}
Text în limba
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului - Art.1
{{{text}}}		 Tatăl nostru
{{{text}}}
Transliteraţie
{{{transliteraţie}}}
Limbă - Listă de limbi - Lingvistică
Wikipedia Vizitaţi Wikipedia în sârbocroată / croatosârbă!
{{{hartă}}}
Această pagină poate conţine caractere Unicode.

Termenul de limbă sârbocroată este un termen de specialitate creat de lingvişti sârbi şi croaţi pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croaţi, bosniaci şi muntenegreni, şi a denumit una dintre limbile oficiale din Iugoslavia, dar niciodată nu a fost folosit de majoritatea vorbitorilor de rând ai acestei limbi. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este o limbă abstand, adică dialectele şi graiurile sale prezintă suficiente trăsături structurale comune obiectiv stabilite pentru a constitui o limbă unitară. Termenul cel mai potrivit pentru această entitate lingvistică este cel de diasistem, folosit în dialectologie. În acest caz este vorba de diasistemul slav de centru-sud, din care fac parte limbile ausbau sârbă, croată, muntenegreană şi bosniacă.

Cuprins

modifică Scurt istoric al ideii de limbă sârbocroată

Încă de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, o seamă de cărturari sârbi şi croaţi, animaţi de ideea unirii popoarelor lor, au acţionat pentru stabilirea normelor unei limbi literare comune. În acea perioadă, bunăoară, lingviştii croaţi au adoptat principiul fonetic al reformei ortografiei limbii sârbe propusă de Vuk Stefanović Karadžić, stabilind o echivalenţă perfectă între alfabetul chirilic al acestuia şi alfabetul latin folosit de croaţi. După formarea Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, numit mai târziu Iugoslavia, ideea limbii sârbo-croate a fost promovată de oficialităţi, dar n-a fost niciodată acceptată de croaţii doritori de independenţă (majoritatea), ci doar de o minoritate care credea în ideea iugoslavă.[1] Termenul a devenit oficial în epoca comunistă prin Acordul de la Novi Sad (1954), împreună cu termenul echivalent de limbă croatosârbă, iar tendinţa de unificare a devenit parte a politicii de stat.

Odată cu destrămarea Iugoslaviei în anii 90 ai secolului al XX-lea, ideea de limbă sârbocroată a fost abandonată oficial în ţările rezultate, astăzi vorbindu-se de limbi aparte. Aşa cum a existat cândva tendinţa de a accentua elementele comune şi de a estompa diferenţele, acum orientarea este inversă la toate popoarele în cauză.

modifică Notă

  1. ^ În 1940 apare cartea lui Petar Guberina şi Kruno Krstić, cu titlul semnificativ Razlike između hrvatskoga i srpskoga književnog jezika (Diferenţele dintre limbile literare croată şi sârbă), iar în 1967, „Declaraţia despre situaţia şi denumirea limbii literare croate”, semnată de toate instituţiile croate, în care se cere egalitatea în drepturi nu a trei, ci a patru limbi din Iugoslavia: slovena, croata, sârba şi macedoneana, şi încetarea dominaţiei limbii sârbe pe plan statal şi în instituţiile federale. Ca urmare, limba literară croată este declarată în Croaţia entitate aparte.

modifică Vezi şi

Lista Swadesh a limbilor croată şi sârbă

modifică Bibliografie

  • fr Jolić, Borjanka; Ludwig, Roger, Le serbo-croate sans peine, Chennevières, Assimil, 1972 (manual în franceză)
  • ro Sala, Marius; Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Bucureşti, E.Ş.E., 1981
  • fr Thomas, P.-L., Serbo-croate, serbe, croate..., bosniaque, monténégrin : une, deux..., trois, quatre langues ? (Sârbocroată, sârbă, croată..., bosniacă, muntenegreană: una, două..., trei, patru limbi?) în “Revue des Etudes Slaves”, nr. 66/1, 1994.
  • fr Thomas, P.-L., Fonction communicative et fonction symbolique de la langue (sur l’exemple du serbo-croate : bosniaque, croate, serbe) (Funcţia comunicativă şi funcţia simbolică a limbii (exemplul sârbocroatei: bosniacă, croată, sârbă), în “Revue des Etudes Slaves”, nr. 70/1, 1998.
  • fr Thomas, P.-L, Bosniaque, croate, monténégrin, serbe : de l’étude d’une langue à l’identité des langues (Bosniaca, croata, muntenegreana, sârba: de la studierea unei la limbi la identitatea limbilor), în “Revue des Etudes slaves”, nr. 74/2-3, 2003.

modifică Legături externe
All Right Reserved © 2007, Designed by Stylish Blog.